O clipa de melancolie

In seara asta m-a lovit romantismul. In cautarea mea pe youtube , prima care mi-a picat in fata  a fost melodia “Nine Million Bicycles” care pot sa va spun ca m-a lasat fara cuvinte, atat mi se pare de melodioasa si frumoasa. Va las si pe voi, cei care la fel ca mine nu stiati cine este Katie Melua, sa o ascultati, caci merita… este o adevarata privighetoare a sufletelor, caci poate cu muzicalitatea vocii ei sa transmita atat de multe… sau cel putin mie a reusit…

Enjoy

Cum sa scapi de durerea de cap?

De acum vreo 4 ore ma sacaia o durere extrema de cap. Si pe deasupra mai am si de lucrat. Si deci evident, durerea de cap se accentua. Atunci mi-am adus aminte de Buddha Bar, care de multe ori m-a scapat de durerea de cap. Deci, cum sa scapi de ea ? Asculta piesa de mai jos.

Buddha Bar – El Corazon

Alegeti una

E foarte greu sa spui care dintre cele 2 variante prezentate mai jos este mai frumoasa. Amandoua sunt impresionante, poate chiar mai impresionante decat orice alta interpretare.

Haideti sa vedem despre ce este vorba.

SAU

Nu l-am intrebat pe Mister Andrew Lloyd Webber, dar va intreb pe voi.
Care vi se pare mai impresionanta, varianta – Holyhell cu Eric Adams (solistul Manowar) sau varianta Nightwish?

P.S. Sa mai spuna carcotasii ca roackerii nu stie muzica

O clipa de liniste

Va rog sa vizionati acest filmulet exceptional cu Benjamin Zander.

Retrospectiv(a)

Este total la moda si pe trend… si oarecum de inteles, sa se faca retrospectiva anului care urmeaza a se incheia.

Toata lumea recapituleaza ce a facut in 2009.
Politicienii de la putere pun accent pe ceea ce au facut bine, cei din opozitie pun accentul pe ceea ce au facut aiurea cei de la putere.
Ziarele, revistele si televiziunile fac retrospectiva evenimentelor, stirilor, etc.
Companiile trag linie si calculeaza cat de rau s-au afundat in rahat pe criza, daca nu s-au dizolvat deja.
Pensionarii calculeaza cate chifle cu susan au mancat, ca sa vada cat mai au de trait iar bloggerii pun si ei articole cu ce au realizat, cum au evoluat, cum s-au distrat, cat au muncit si cat s-au sucit.
Eu nefiind un “blogger propriu zis” si nici un posesor de memorie care sa o depaseasca pe cea a unui pestisor auriu, nu o sa fac o retrospectiva…din niciun punct de vedere.

Doar atat va spun, doua mii zece sa fie dracu’ mai bun!

P.S.: Nu o sa fie.

Pai… sunt sigur ca avem cu totii vise

Visam sa ne atingem idealurile, banuiesc ca e oarecum anormal sa nu speram la ce e mai bun pentru noi… Speram ca intr-o buna zi ne vom intalni jumatatea, cu care vom avea o nunta perfecta, o casnicie aproape perfecta, un camin extraordinar. Ne vedem, probabil, avand o slujba bine platita care sa ne placa, pe care sa nu o dispretuim din tot sufletul in momentul in care ceasul desteptator suna la 6.30 dimineata. Ne dorim copii frumosi, ascultatori, destepti si ne dorim pentru ei tot ce e mai bun.
Suna ca un cliseu, sunt perfect convins de asta, insa nu poti fi extrem de original cand vine vorba de viata, de fericire.
Insa noi, ceilalti, din puerilitate, naivitate, romantism si alte tampenii dintr-astea ne vom autoconvinge ca lucrurile se vor termina bine, pentru ca speranta moare ultima. Insa, „O muri speranta ultima, dar la un moment dat tot se duce naibii si ea.”
Ne trezim la 30 de ani disperati ca ramanem singurii din anturajul nostru celibatari, devenim depresivi la 38 cand devine imposibil sa avem o relatie normala cu copiii nostri, deveniti adolescenti de neinteles, sau ne prinde varsta de 40 suferind de ani de zile dupa o femeie sau ne loveste brusc un divort la 45.
Unde-i viata aia ca-n povesti pe care ne-o imaginam? De ce s-a dus naibii? A fost vina mea? Sau a ta? Probabil mama-soacra a avut un rol in asta. Sa invinuim florareasa din colt, mai bine, pentru ca nu a avut inspiratie sa ne trimita trandafirii mult ravniti.
Nu, nu insinuez ca noi suntem responsabili ca dupa 20 de ani de casnicie fericita, sotia ne intenteaza divort. Nu, nu insinuez ca, desi apasati de varsta de 30 de ani, ne incapatanam prea tare sa nu coboram standardele in ceea ce priveste tipele cu care ne dam intalniri.
Insa, sunt sigur ca sunt cativa oameni ca mine, putini, sau nu, care viseaza, poate, prea mult, care spera ca totul va fi bine, fara sa faca ceva in acest sens.
Si habar n-am ce sa le spun acestor oameni. Si habar nu am ce sa-mi spun mie…

Moș Crăciun…..la mișcare cu tine

Oameni buni, eu ştiu că voi sunteţi cititorii mei cei mai normali. Normali în gândire, că în scrieri şi comentarii îmi păreţi un pic…oameni.
Dar nu toţi sunt ca voi, mai sunt extrem de mulţi oameni care au puţin mai multe doage lipsă. Tocmai s-a golit un butoi, le ofer doagele.

Bre oameni buni, eu sunt de felul meu mai tradiţionalist şi îmi plac la nebunie sărbătorile de iarnă, mă bucură enorm dar mă şi emoţionează îndeajuns de mult. Dar un australian nu e de aceiaşi părere cu mine, şi vine cu nişte idei extrem de sărite de pe punctul normalităţii. Ei bine, vă anunţ că oamnul are destule doage lipsă încât butoiul meu nu are destule ca să îi suplimenteze cele lipsă.

Deci, cam aşa stă treaba. De când mă ştiu Moş Crăciun vine cu o sanie trasă de reni şi e un grăsălan. Chiar dacă de fiecare dată când mă uitam pe geam după ce pleca Moşul , nu vedeam nicio sanie şi nici renii. În mintea mea mică şi manipulatoare, Moşul totuşi aşa se plimbă prin lume. Ei bine australianul ăsta nu e de acord cu Moş Crăciun şi se ia tare de bătrân.

Auzi vorbe la el: Moş Crăciun e gras şi sedentar.Păi dacă ar fi slăbănog cum ar mai căra săracu’ sacul? Cum ar arăta un Moş slab care cade cu sacul prin zăpadă că nu poa să-l care? Fereasca cel de sus, ar putea să îngheţe bărbosul darnic.

Dar nu e de acord nici că e Moş. Cică ar trebui să fie un Tânăr Crăciun. Păi atunci, cu Moş Crăciun ce facem? Îl otrăvim şi îl punem la 2 metrii sub pământ? Şi oare cum ar vrea australianul să arate tânărul din imaginaţia lui? Unul cercelat, gelat, cu o creastă din aia de zici că taie lemne? Cu Salam pe telefon? Scuze, salamaul îngraşă. Atunci să-i cânte Ciorbă? Glumeţ australian.

Şi nebunul de australian mai continuă cu ideile lui trăsnite. Cică Moş Crăciun ar trebui să meargă pe biciletă sau pe jos, pentru a încuraja sportul. Măi dragă australiene, io ştiu că pe acolo pe la tine e cald şi că poţi merge pe bicicletă oricând, dar zi-mi mie cum merge Moşul pe biciletă cu sacul plin şi pe zăpadă la -20 de grade? Şi dacă armerge pe jos, cum ajunge el într-o singură seară din Japonia în Mexic, din România , în Mozambic şi până la tine în Australia? Ai auzit pe careva că a înconjurat lumea pe jos?

Şi ultima ideie tâmpitoidală este aceea că Moşul ar trebui să mănânce numai legume şi fructe pentru a rămâne în formă, pentru a fi sănătos şi pentru a încuraja la o alimentaţie sănătoasă copii. Ei nu zău, eu pentru ce am mai tăiat porcul dacă tu mă bagi la mâncat de morcov, roşii şi varză?

Grele întrebări am mai pus. Grele şi idioate exact ca părerile domnului. Aşadar am mers şi eu pe aceiaşi linie, nu cumva să-l supăr pe om.

No, asta-i părerea mea. Rămân alături de tradiţie şi-l vreau în continuare pe Moş Crăciun. Voi vreţi un Tânăr Crăciun?

Despre prietenie

Motto: „ Prietenia este ca atunci când te pişi pe tine: o vede toată lumea dar numai tu simţi adevărata ei căldură.”

Creierul uman este singurul lucru pe lumea asta împărţit în mod corect între oameni. Pentru că fiecare om crede că el are un pic mai mult decât ceilalţi. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii; mi-a plăcut să cunosc oameni , să le vorbesc, să le povestesc, să le scriu scrisori, poveşti, să le recit poezii, să le cânt, să-mi petrec timpul printre oameni; ştiu să mă port cu ei, ştiu să le captez atenţia ( iar la cât îs de mare, e greu să trec neobservat), să-i vrăjesc şi, deoarece “ am simţul umorului în adeneu” ( cum spune Laura, o prietenă tare dragă), întotdeauna am găsit calea de a comunica cu oricine, de a-i înţelege şi de a le ajunge la suflet, de a descoperi ce e mai bun în ei ( mie îmi place în mod special ficatul, dar la grătar, foarte  bine condimentat şi cu fasole verde fragedă). Copil fiind, mă fascina lumea celor mari. Şi ori de câte ori aveam ocazia, stăteam şi-i urmăream ce fac, îi ascultam ce vorbesc, chiar dacă de multe ori nu înţelegeam nimic din discuţiile lor. Şi credeam că e bine să fi mare, că atunci eşti musai şi deştept. Mă uitam la adulţii din jurul meu, la cei de la televizor, dar mai ales eram fascinat de oamenii de vază ai urbei, care erau primarul, directorul şcolii, şeful de post ( miliţianul;  ulterior “ţianul” s-a dovedit a fi etalon pentru prostie), preotul şi alţii, pe care-i cunoşteam, majoritatea fiind părinţi de-ai colegilor mei de şcoală. Şi credeam că ăştia sunt cei  în jurul cărora gravitează viaţa noastră şi că fără ei lumea se duce pe pula (sorry) definitiv şi irevocabil. Apoi, cum am continuat să cresc, am descoperit că nu e tocmai aşa; că aceştia nici nu sunt chiar aşa deştepţi. Şi am mai descoperit că nu sunt nici nemuritori; că şi ei mor, la fel ca toată lumea, că vin alţii în locul lor, iar după o vreme nimeni nu mai pomeneşte de ei şi viaţa merge mai departe şi lumea nu piere. Astfel, am învăţat să-i deosebesc pe oamenii cu har, cu spirit de cei mediocri şi semidocţi şi să-mi aleg prietenii dintre primii. Nu am crezut niciodată în prietenia la prima vedere. Un om poate să-ţi fie simpatic la prima vedere. Cred şi în dragostea la prima vedere. Dar nu în prietenia la prima vedere. Prietenul este acela care te iubeşte cu toate că îţi cunoaşte toate defectele. Ori în cazul meu, la câte defecte am, durează o vreme ca să-mi devină prieteni. Iar pe prietenii mei îi iubesc cel mai mult pe lumea asta. Şi ei ştiu asta. Le-o spun des. Singurul lucru care mă impresionează întotdeauna la oameni este spiritul, mintea. Şi bunul simţ. Aceste două lucruri sunt, după mine, cele mai importante. Iar astea le dobândeşti prin naştere şi educaţie. E foarte important ca cei 7 ani de-acasă să-i faci la zi şi nu la distanţă sau fără frecvenţă. Nu cred că oamenii devin neaparat mai înţelepţi cu vârsta. Vârsta nu este un lucru foarte important. Oricine poate fi bătrân. Trebuie doar să trăiască suficient de mult. Vă  povestesc toate astea deoarece  am avut o mare dezamăgire din partea cuiva pe care o consideram prietenă bună. Cineva pe care o consideram apropiată şi cu care vorbeam des şi ne sfătuiam în diferite probleme de zi cu zi. Şi care m-a lăsat doar pentru că s-a cuplat cu cineva care este, pentru mine, de cealaltă parte a baricadei. Aşa, pur şi simplu. De fapt nici nu sunt supărat pe ea. De ea mi-e doar milă. Milă deoarece la nici 24 de ani este aproape de-a deveni o acritură, cu inima zbârcită şi mintea încrustată în pesimism. Sunt supărat pe mine deoarece, după atâţia ani, nu am reuşit s-o schimb un pic, să-i deschid mintea mai mult şi s-o păstrez printre prieteni. Eşecul e al meu şi mi-l asum în totalitate. Întotdeauna e de preferat un duşman sincer unui prieten care te părăseşte la greu.

Dar s-a confirmat încă odată o vorbă veche a mamei mele : “ niciodată nu e prea târziu să te dezamăgească cineva “.

Cum să te pregătești de dimineață

Seara/noaptea înainte să te bagi în pat bei 2 L de apă/suc, nu mă interesează cum sau că te doare burta, tu bagi în tine lichidul, o să vezi cât de important e. Noaptea dacă te scapă nu te duci la baie nici în ruptul capului, strângi din dinţi şi te întorci pe partea cealaltă.

Dimineaţa, după prea puţine ore de somn, sună ceasul. Ai vrea să mai dormi, dar trebuie să te pregăteşti de muncă. Opreşti ceasul şi îl pui să sune peste cinci minute, dar nu mai poţi să dormi, vezica stă să explodeze în tine. Te ridici şi mergi la budă. Te uşurezi, te speli pe mâini şi dacă tot te-ai udat dai cu apă şi pe faţă, te întorci în cameră vioi fără chef de somn. Eeee, vezi ce important e lichidul noaptea? Am rezolvat problema trezitului, dar mai sunt o grămadă de chestii de făcut.

Scoţi o ţigară din pachet, o aprinzi, te duci la bucătărie şi freci un ness rece, nu mai pierzi vremea cu filtrul de cafea sau cu încălzitul apei. Intri în baie şi laşi ţigara şi cafeaua pe etajera oglinzii, dai drumul la duş şi intri sub apa rece, nu îţi fă probleme, se încălzeşte ea cu timpul.  Te uzi bine, mai tragi un fum din ţigară, mai bei o gură de cafea, te săpuneşti bine, mai o gură de cafea , mai un fum de ţigară, te clăteşti şi te ştergi, nu foarte bine că nu ai cum cu ţigara în colţul gurii şi cafeaua într-o mână. Fără să dai drumul ţigării din gură sau cafelei din mână te îndrepţi ud spre cameră şi ţopăind într-un picior te apuci să te îmbraci, cu greu. Ieşi pe uşă fericit că ai reuşit să pleci aşa repede, dar îţi dai seama că eşti în papucii de casă, te întorci, te încalţi în ce trebuie şi ieşi pe uşă și îţi dai seama că încă ai cana de cafea în mână, dai repede pe gât şi laşi cana în hol, lasă că o iei când ajungi seara acasă. Şi gata.

Cu timpul te vei perfecţiona şi îţi va rămâne timp să şi scrii pe blog articole tâmpite de genul ăstuia.

Alegere grea: frumusetea fizica sau inteligenta?

Sa punem problema mai detaliat:

- intre frumusete fizica si inteligenta, ce credeti ca alege o femeie ? De ce ?

- intre frumusete fizica si inteligenta, ce credeti ca alege un barbat ? De ce ?

Dar voi ce credeti ca ar trebui ales ? Sa incercam sa evitam raspunsurile gen “ambele”. La mijloc exista un “sau”, da ?

Atentie, ne referim doar la “calitatea” care sa predomine. Nu gandim la extrem, gen “vrei sa fii frumoasa ca o cadana si proasta ca un butoi” sau “vrei sa fii desteapta ca Socrate si urata ca muma padurii”. NU ! Vorbim de ceea ce predomina.

PS: videoclipul de mai jos are si HQ, este pacat sa-l vedeti altfel.